Auzisem, dar nu văzusem. Prin urmare, ne-am luat avânt şi pe la 19:30 am tăiat-o către locul respectiv. Am avut emoţii cu ajunsul, dar la primul giratoriu, ăla de faci dreapta către IKEA, Mall şi Carfur, e un indicator care-ţi arată pe un’ să te abaţi. Mergi sute bune de metri şi ajungi la un loc imens, neasfaltat, cu jaloane ca la poligonu’ auto, la intrarea căruia nişte neni te îndeamnă către nişte gherete să dai banu’. Curios moment aici, pentru că lozu’ e 20 de lei duminica şi 15 lei în curs de săptămână, de persoană, of course.
Fază tare
Gagica de la casă se uită la noi şi mă întreabă: „Două persoane?”. „Nu”, zic, fără a clipi. „Ea nu se uită, a venit să doarmă, că are chef în vecini!” O clipă a părut să mă creadă, he-he!
Am intrat şi ne-am aşezat pe rându’ doi, central, cam la vreo 30-40-50 de metri de un ecran uriaş, aşezat pe un perete de mall. Am vrut să ne aşezăm pe primul rând, dar ne-am liniştit. L-am întrebat pe un badigard care ne aranja la maşini, p-acolo, dacă vine un gipulean în faţa mea? Mi-a arătat râzând locu’ gipurilor: pe ultimul rând, la vreo 30-40 de metri de mine, he-he! M-am simţit pentru prima oară respectat , în Matizu’ meu de viaţă!
Plăteşti, laşi maşina şi poţi să te duci unde vrea muşchiu tău, chiar şi la mall, după ce-ţi pune unu’ ştampile pe bilete. De menţionat că trebuie să fii la apel la ora ce scrie pe bilete (21:30).
În perimetru se află şi un chioşc mare care vinde cole, snacsk’uri şi etc-uri, dar numai pe bani lichizi.
Sonorul vine pe radio la 95.6 MHz. Se aude belea! La fel se şi vede!
Nu ai voie să faci poze! Nu se aprind farurile de nici o culoare. Nişte neni au fost foarte persuasivi cu şoferul unui A6 care nu vroia să stingă poziţiile.
Acuma, un pic despre “The Proposal”…
A fost exact genul de film pe care l-aş fi văzut într-un astfel de cinema: cu un Ryan Reynolds care te omoară numai din mimică, o Sandra Bullock bună rău de tot, fraţi şi surori, ce bagă şi un pic de nud, dar plină de umor şi sensibilitate, un căţel ca un balon de săpun, o bunică de 9 decenii şmecheră, un nene hispanic, cred, care era striper, popă şi vânzător la magazin, şi, la final, sirop american din belşug. Evident, totul se termină absolut pozitiv, da?
Cineva zicea că nu e comedie, e dramă şi, privit de la jumate înspre început, aşa mi-a dat senzaţia că e.
Una peste alta, a fost ce ne trebuia pentru o seară de duminică, ţinând cont că mâine începem o săptămână plină de belşug şi de lumină, dar doldora de neprevăzut.
La ieşire a fost niţică îngrămădeală, da’ dacă laşi meltenii să se bage peste jaloane şi s-o ia înainte, poţi ieşi civilizat şi frumos prin praful pe care l-au ridicat în urmă-le.
Concluzia: mai mergem, că e mai ieftin ca la cinemaurile multiplexe şi poţi să-ţi laşi şi scaunul pe spate, he-he!